Nu mai arunca zațul de cafea! Ce poți face cu el?

Cu siguranță iubești și tu aroma și gustul delicios al cafelei la fel ca mulți alții. Dacă tot iubești atât de mult cafeaua, te întrebăm ceva: ce faci cu zațul care a rămas după consum? Îl arunci? Nu mai fă acest lucru. Știai că zațul de cafea are numeroase beneficii? Iată ce poți face cu el.

Zațul de cafea exfoliază și catifelează pielea

Zațul de cafea exfoliază și catifelează toate tipurile de piele. Sub formă de mască sau gomaj…alegerea îți aparține deoarece zațul de cafea exfoliază cu blândețe atât corpul cât și tenul.

Extrem de utilizat de adeptele cosmeticelor homemade, este de ajuns să amesteci o lingură de zaț de cafea cu o lingură de iaurt natural și obții masca ideală pentru ten.

Pentru exfolierea corpului ai nevoie de două linguri de zaț de cafea, două linguri de ulei de migdale dulci și o lingură de miere lichidă. Rezultat: piele catifelată, tonifiată, drenată și debarasată de pori și piele moartă.

Zațul de cafea curăță și descurcă părul

Zațul de cafea este bun și pentru păr. Acesta permite curățarea și descurcarea părului, eliminând uleiurile și depozitele grase.

Sub duș, aplică puțin zaț de cafea pe părul ud după care clătește. Ești brunetă? Ai un avantaj: zațul de cafea va reda strălucirea culorii tale naturale.

Zațul de cafea elimină celulita

Cu siguranță știi acest lucru deja: zațul de cafea, bogat în cafeină, este unul din principalele ingrediente folosite pentru fabricarea produselor anticelulitice.

Amestecă zațul de cafea cu puțin ulei de măsline până când obții o textură cremoasă. Aplică amestecul obținut pe picioare, în zonele cu probleme și lasă să acționeze timp de 20 de minute după care clătește cu apă călduță.

În plus, zațul de cafea este odorizantul ideal pentru frigider. Trebuie doar să pui puțin zaț de cafea într-un recipient și să îl pui în frigider pentru a elimina mirosurile neplăcute.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?